O LUME MINUNATA

Privind în urmă, cred că am avut o copilărie simplă și foarte frumoasă. Nu am fost nici copilul excepțional care reușea totul fără efort, dar nici unul care să stea deoparte. Am fost, mai ales, un copil foarte copilăros: curios, energic, mereu gata să ies din casă, să mă joc, să alerg, să descopăr ceva nou sau să petrec timp cu prietenii mei.

Mi-au plăcut dintotdeauna natura, animalele, sportul și oamenii. Am avut nevoie de mișcare, de prieteni și de sentimentul că fac parte dintr-un grup.

Astăzi îmi dau seama că am fost, înainte de toate, un copil fericit.

Și pentru asta îi sunt recunoscător lui Dumnezeu.

Am avut norocul să cresc într-o familie în care am fost iubit și sprijinit necondiționat. Mama, tata și bunicii mei au fost mereu aproape de mine. Ei sunt cei care mi-au oferit siguranță, încredere și libertatea de a-mi descoperi propriile pasiuni.

Pentru mine, familia a fost primul loc în care am învățat ce înseamnă să fii alături de cineva, să ajuți și să construiești împreună.

Călătoriile – o formă de a învăța

În copilărie, călătoriile erau, mai degrabă, momente petrecute alături de părinții mei, care au încercat mereu să transforme excursiile și vacanțele în experiențe frumoase, dar și folositoare.

Alături de părinți nu am călătorit foarte mult în afara țării și nici nu am avut vacanțe exotice cu ei. În schimb, părinții mei au ținut mult să îmi cunosc mai întâi propria țară și să înțeleg cât de multe lucruri valoroase pot fi descoperite aproape de noi.

Așa am ajuns să văd orașe, muzee, locuri istorice și peisaje pe care le păstrez și astăzi în memorie: Muzeul Brukenthal din Sibiu, Muzeul Satului din București, Ateneul Român și Opera Română, Festivalul Enescu, Teatrul Național București (TNB), Expoziția DALI de la Arcub Gabroveni, Filme de artă (Enescu jupuit de viu și Cravata galbenă), Librăria Cărturești, Parcul Herăstrău, Transfăgărășanul, Sighișoara, Curtea de Argeș, Cetatea Alba Carolina, Masivul Ceahlău și Vârful Toaca, Mănăstirile din Bucovina și multe alte locuri în care am învățat câte ceva despre istorie, cultură, natură și oameni.

Am ajuns o singură dată cu ei în afara țării, iar atunci a fost….magnific. La Paris.

Ulterior, ei au făcut eforturi ca, indiferent dacă nu mai puteam merge împreună, totuși eu să mai pot vedea și alte țări ale Europei, prin programe educaționale sau tabere de studiu.

Privind în urmă, cred că aceste excursii au avut un rol important în felul în care am început să privesc lumea: cu mai multă curiozitate și cu dorința de a înțelege locurile prin care trec, nu doar de a le vedea.

Primii mei ani de școală

O mare parte din copilăria mea înseamnă, bineînțeles, școala.

Clasele I–VIII nu înseamnă pentru mine doar lecții, teme, note sau concursuri. Înseamnă oameni. Înseamnă învățătoarea mea, profesorii, colegii și prietenii alături de care am crescut.

Am învățat împreună, ne-am jucat împreună, am avut mici conflicte, ne-am împăcat, am râs foarte mult și am trecut împreună prin toate etapele copilăriei.

Privind acum fotografiile din acea perioadă, îmi dau seama cât de mult ne-am schimbat și, în același timp, cât de importante au rămas toate aceste amintiri.

Un drum parcurs împreună

Clasa a VIII-a a însemnat finalul unei etape importante.

După opt ani petrecuți împreună, festivitatea de absolvire nu a fost doar momentul în care am încheiat gimnaziul. A fost și momentul în care am înțeles că un grup de copii care cresc împreună ajunge, fără să își dea seama, să construiască o mică istorie comună.

Am fost o clasă unită. Am avut personalități diferite, pasiuni diferite și drumuri care aveau să se despartă, dar am împărțit o perioadă foarte importantă din viețile noastre.

Filmul realizat pentru festivitatea de absolvire a clasei a VIII-a rămâne pentru mine una dintre cele mai frumoase mărturii ale acelor ani.

Când îl privesc acum, nu văd doar imagini din copilărie.

Văd oameni alături de care am crescut.

Văd prietenii, întâmplări, emoții și foarte multe momente trăite împreună.

Poate că acesta este unul dintre lucrurile importante pe care le-am luat cu mine din copilărie: în multe dintre cele mai frumoase amintiri ale mele nu sunt singur. Sunt alături de familie, de colegi, de prieteni, de profesori, de oamenii care au contribuit, fiecare în felul său, la omul care încep să devin.

Pentru că, încă de atunci, fără să știu să o spun în cuvinte, învățam că cele mai frumoase lucruri se construiesc împreună.

FILM – Retrospectiva clasei / Festivitatea de absolvire a clasei a VIII-a